Față în față cu Corina Ozon

Este timișoreancă, în prezent locuiește în București, lucrează în PR&Comunicare la o companie națională, și are o fiică studentă. A avut turnee în țară și întâlniri cu românii din diaspora (Londra, Madrid, Torino, Roma, Detroit, Chicago, Toronto, Montreal), din 2017 are atestat de Consilier de Dezvoltare Personală și a fost nominalizată în Top 100 Femei de success, de revista Capital.

corina ozon

Corina Ozon

Postări din blog
  • Cum a început călătoria ta de scriitoare?

Cumva ca o prelungire firească a meseriei mele de jurnalist, la care s-a adăugat extensia în Public Relations, care mi-a fost de mare ajutor în promovarea cărților. Am început să scriu pe un blog personal niște texte, fără intenția de a publica o carte. Au avut succes în Social Media, apoi Editura Herg Benet a agreat subiectul- adulterul, și mi-au propus să scot o carte. Asta era în anul 2014. Până acum am publicat opt cărți, iar a noua e pe drum.

  • Cum a apărut Codul lui Zoran?
    Ca oricare dintre cărți, mai întâi a fost ideea. Pentru un scriitor, subiectul vine din inspirație, pentru că altfel nu l-ar putea dezvolta cu devotament. Nu poți scrie cu frenezie despre ceva ce nu-ți place. Chiar dacă e vorba de oameni ai străzii, cum e cazul romanului „Codul lui Zoran”. Ideea a încolțit acum vreo doi ani, acum un an am început să scriu, am terminat cartea la sfârșitul anului 2017.
  • Ce te face să te reîntorci cu cărțile în orașul nostru?
    Oamenii. La Sibiu e un public foarte important, aici am avut prima mea lansare în turneul cu cărțile, început în anul 2015, în luna iunie. Căldura cu care am fost primită atunci nu o voi uita niciodată. Am revenit de cinci ori la Sibiu după aceea, dacă includem și Festivalul de pe Scări din 2015, când Gio Tara, creatoare din Sibiu, a realizat o linie de haine inspirată din personajele feminine ale seriei „Amanții”. Am avut evenimente foarte reușite, iar Loredana Kaschovits, o altă ființă inimoasă, a contribuit cu săpunuri de fiecare dată, ca premiu și cadou. De altfel, așa s-a popularizat produsul ei „Păsărica fericită”, care a făcut furori când am organizat un concurs de carte. Și Luthelo, și Tara sunt pomenite de personajele cărții mele „Amanții 3.0”, astfel am adus un tribut minunatului oraș Sibiu, care ocupă un loc special în inima mea. Există deja un grup de oameni grozavi cu care mențin legătura și abia aștept să-i revăd! Invitată va fi și Ana Maria Micu, de la Organizația „Mâini Unite”, cu care am mai avut colaborări reușite.
  • De unde pot achiziționa cititorii cartea Codul lui Zoran, dar și celelalte?
    De pe site-ul editurii hergbenet.ro, librăriile virtuale libris.ro, elefant.ro, dar și din librăriile din țară: Cărturești, Humanitas, Diverta. Mai nou, toate cărțile mele pot fi comandate și de pe Amazon.com.

  • Cum a luat naștere parteneriatul cu Thea Events și incubator107 Sibiu?

Anul trecut, când am realizat împreună o mini conferință despre „Culisele deciziilor”, urmată de lansare de carte. A fost un succes, motiv pentru care acum pregătim împreună evenimentul de pe 12 septembrie, la Restaurantul Pasaj, unde vom lansa „Codul lui Zoran” și vom avea o acțiune de caritate în sprijinul adăpostului local pentru oamenii străzii. Și aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect!

  • Care sunt cărțile tale preferate?
    Sunt multe, și depinde de vârsta la care citești, starea în care te afli. E greu să fac o selecție. Îmi plac autorii contemporani, dar și cei neomoderniști și postmoderniști.

  • Ce recomanzi oamenilor vis-a-vis de citit?
    Lectura e un obicei, o deprindere, pe care, din fericire, o poți dobândi la orice vârstă. E minunată, deschide lumi și pune neuronii în mișcare. Recomand chiar și câteva minute pe zi, la fel ca exercițiile de respirație.

Află mai multe despre lansare de carte  Corina Ozon și Codul lui Zoran la Sibiu, înscrie-te și ne vedem în 12 septembrie la Restaurant Pasaj de la 18:30!